Termeni și Condiții de Închiriere
Actualizat: mai 2026
Clauzele contractuale includ informațiile din următoarele documente: Contract de Închiriere, Termeni și Condiții de Închiriere, Fișa de Predare — Preluare, grila de costuri pentru daune și toate specificațiile din Anexele la Contract.
Condițiile de față sunt obligatorii și trebuie respectate pentru a putea închiria un autoturism de la Lis Fleet Solutions de către persoanele fizice/juridice române sau străine.
Tarifele conțin TVA.
1. Obligațiile Lis Fleet Solutions
1.1. Să transmită Clientului dreptul de folosință asupra autovehiculului ce constituie obiectul Contractului prin: livrarea autovehiculului, completarea și semnarea fișei de predare-preluare, înmânarea cheilor și a actelor mașinii (certificat de înmatriculare, poliță de asigurare RCA) în original sau copie conform cu originalul.
1.2. Să asigure Clientului asistență rutieră, pe teritoriul României, pe toată durata contractului, 24h/24, 7zile/7 în caz de accident sau pană mecanică (defecțiune tehnică). Lis Fleet Solutions nu este responsabilă de remedierea anvelopei în caz de pană.
1.3. Să înlocuiască autovehiculul (în limita disponibilității), în caz de avarie care nu poate fi remediată pe loc, dacă dauna nu este din vina Clientului, într-un interval de 24 ore, în funcție de locația în care s-a constatat defecțiunea. În cazul în care dauna este din vina Clientului se va solicita blocarea unei noi garanții pentru livrarea unui nou autoturism.
1.4. În cazul în care Lis Fleet Solutions va fi în imposibilitatea de a înlocui Autovehiculul, Clientului i se va restitui partea aferentă costului chiriei calculată proporțional cu durata în care autovehiculul nu a putut fi folosit.
1.5. Lis Fleet Solutions nu este responsabilă de pierderile suportate de către Client în caz de defectare sau avarie a autovehiculului, cu excepția cheltuielilor autorizate de Lis Fleet Solutions pentru reparații.
1.6. Din momentul livrării autovehiculului și până la reintrarea în posesia acestuia, Lis Fleet Solutions este exonerată de răspundere pentru daunele provocate în trafic de autovehiculul închiriat Clientului, precum și de taxele de drum ori de pod sau amenzi rezultate din ocuparea abuzivă a unui loc de parcare, nerespectarea legislației rutiere sau a legilor României.
1.7. Prin eliberarea chitanțelor de completare și anulare ale depozitelor preautorizate Lis Fleet Solutions se degrevează de indisponibilitatea sumelor din contul Clientului și recomandă contactarea și prezentarea chitanțelor către banca de la care Clientul deține cardul.
2. Obligațiile Clientului
Observație: În condițiile unei rezervări efectuate telefonic, prin e-mail sau prin parteneri, rezervarea poate fi anulată de Lis Fleet Solutions, fără a datora nimic Clientului sau intermediarului, în cazul în care Clientul final nu îndeplinește cerințele minime obligatorii pentru închiriere prevăzute în contract și publicate pe site-ul Lis Fleet Solutions.
2.1. Să fie posesorul unui permis de conducere național și/sau internațional valabil (obligatoriu permis internațional pentru acte emise în țări cu altă scriere decât în alfabetul latin și pentru cele obținute prin conducere auto cu volan pe dreapta, ex.: UK, India, Australia, Japonia). La semnarea Contractului, trebuie prezentate în original permisul de conducere împreună cu un act de identitate și un card de credit. Utilizarea cardului de credit este obligatorie pentru blocarea depozitului. Nu sunt acceptate carduri pre-pay sau Diners Club. Se pot folosi carduri de tip fintech (Revolut, Monese, N26 etc.) pentru plata serviciilor, dar nu și pentru blocarea garanției.
2.2. Pentru șoferii tineri cu experiență între 0–1 ani, precum și pentru șoferii seniori cu vârsta de peste 70 de ani, se va percepe o taxă suplimentară de 15 euro/zi, iar garanția pentru daune va fi cuprinsă între 1200–3000 de euro, în funcție de clasa mașinii închiriate. Garanția nu va putea fi redusă prin plata SCDW sau SCDW+, iar Lis Fleet Solutions își rezervă dreptul de a închiria doar anumite clase de mașini.
2.3. În cazul rezervărilor confirmate, Lis Fleet Solutions își rezervă dreptul de anulare a acestora în cazul în care Clientul întârzie ridicarea autoturismului cu peste 3 ore față de ora stabilită de comun acord, dacă Clientul nu anunță în prealabil.
2.4. Să permită conducerea autovehiculului doar persoanelor autorizate de Lis Fleet Solutions și menționate în Contract, sau reprezentanților Lis Fleet Solutions.
2.5. Taxa pentru șoferii suplimentari va fi de 15 €/utilizator. Prin înscrierea în Contract a acestora acceptă faptul că trebuie să îndeplinească condițiile de închiriere Lis Fleet Solutions.
2.6. Să nu conducă autovehiculul în afara suprafețelor carosabile, pe drumuri nepavate, neasfaltate, închise circulației publice. În caz contrar, Lis Fleet Solutions va încasa valoarea reparației, indiferent de tipul garanției alese de client (inclusiv în cazul taxei SCDW/SCDW+), din garanție sau va debita cardul de debit/credit al clientului prezentat la semnarea contractului, cu notificare în prealabil.
2.7. Să nu facă și să nu permită intervenții tehnice sau estetice asupra autovehiculului fără consimțământul scris al Lis Fleet Solutions.
2.8. Să înștiințeze Lis Fleet Solutions, la solicitarea acesteia, cu privire la locul unde se află autovehiculul și să permită examinarea autovehiculului de către reprezentanții Lis Fleet Solutions, în maxim 24 de ore de la cererea acesteia.
2.9. Să nu folosească autovehiculul pentru taximetrie, transport alternativ — ridesharing (ex. Uber, Bolt, BlaBlaCar etc.), școală de șoferi, activități de împingere sau tractare, curse, antrenamente, concursuri, în scopul transportării unor substanțe periculoase sau activități ilegale, care pot deteriora starea Autovehiculului, precum și să nu îi dea nicio altă destinație, alta decât pentru transport de persoane în regim de închiriere. În cazul în care autoturismul închiriat este pus sub sechestru sau distrus/deteriorat de către autorități sau Client, în urma folosirii lui pentru obținerea unor foloase necuvenite din transportul unor obiecte sau substanțe interzise, Clientul se află răspunzător de întreaga contravaloare a autovehiculului.
2.10. Animalele de companie (ex.: câini, pisici) pot fi transportate în autoturismele Lis Fleet Solutions numai în cutii (cuști, genți) speciale, închise pe durata călătoriei. În caz contrar, se vor aplica aceleași condiții menționate la punctul 3.10.
2.11. Pentru nerespectarea prevederilor privind obligațiile Clientului — prevăzute în Capitolul 2 (excepție punct 2.1 — caz în care Lis Fleet Solutions are dreptul de a anula unilateral rezervarea fără restituirea sumelor în caz de avans încasat) se încasează integral depozitul de garanție (inclusiv în cazul taxelor SCDW).
2.12. Clientul are obligația de a menține autoturismul în stare corespunzătoare de folosință pe toată perioada contractuală și de a preda autoturismul în aceeași stare ca aceea de la data luării în primire. În cazul oricăror daune produse autoturismului pe perioada contractuală (inclusiv daune cauzate de lovirea animalelor sau daune cu autor necunoscut), clientul are obligația de a suporta costurile tuturor reparațiilor necesare pentru a readuce autoturismul în starea existentă la data luării în primire, în limita garanției blocate cu condiția respectării prevederilor de la punctul 7. În caz de nerespectare a procedurii în caz de daună, prevăzută la punctul 7, Clientul este responsabil de întreaga valoare a reparațiilor, costurilor de imobilizare și a costurilor generate de lipsa de folosință a mașinii.
3. Desfășurarea Contractului. Livrarea, Înlocuirea și Restituirea Autovehiculului
3.1. Livrarea și restituirea autovehiculului se vor face la locul, data și ora stabilite de Client împreună cu Lis Fleet Solutions și menționate în formularul de rezervare și Contract.
3.2. Predarea și preluarea mașinii în afara orelor de program (L–V 09:00–19:00) se poate realiza la cererea clientului. În acest caz se va percepe o taxă suplimentară de 10 € per preluare/predare.
3.2.1. Deteriorarea sau distrugerea jantelor sau a anvelopelor atrage după sine obligația Clientului de a achita o taxă de serviciu de 50 € și costul de reparație sau înlocuire al elementului deteriorat/distrus.
3.2.2. Avarierea părții inferioare a autovehiculului, reprezentând elementele de sub mașină (scut, baie de ulei, eșapament, tobă etc.) atrage după sine obligația Clientului de a achita o taxă de serviciu de 50 € și costul de reparație sau înlocuire al elementului deteriorat/distrus.
3.3. Restituirea autovehiculului în alt loc decât cel în care a fost livrat se face numai cu acordul Lis Fleet Solutions și se va percepe o taxă suplimentară de dislocare, cuprinsă între 30 € și 250 €. În cazul în care Clientul solicită restituirea autovehiculului într-o altă locație ulterior preluării mașinii, va informa Lis Fleet Solutions în scris sau sunând la numărul de telefon suport non-stop 0741 18 18 22. Lis Fleet Solutions va trebui să își dea acordul asupra acestei modificări contractuale, iar Clientul va achita taxa suplimentară de dislocare menționată anterior, taxă care va fi comunicată în scris de către Lis Fleet Solutions, prin SMS sau e-mail. Încasarea taxei se va face la returul autoturismului din garanție, cash sau pe baza cardului de credit/debit prezentat de către Client la semnarea contractului de închiriere.
3.4. În cazul în care Clientul lasă mașina într-o altă agenție decât în cea stabilită inițial prin contract, fără să anunțe modificarea locației de predare, i se va încasa o taxă suplimentară de 250 €.
3.5. La restituirea autovehiculului peste ora limită conform contractului, se va percepe un tarif suplimentar de 10 €/oră, agreat prin contract. Dacă Clientul întârzie predarea autovehiculului fără a avea acordul Lis Fleet Solutions, compania are dreptul să reintre în posesie pe cheltuiala și riscul Clientului.
3.6. Restituirea este efectivă în momentul semnării fișei de predare de către Lis Fleet Solutions și Client.
3.7. Pentru autovehiculele restituite în afara orelor de program (weekend și/sau nocturnă) sau în condiții meteo care împiedică verificarea mașinii, se prelungește responsabilitatea Clientului pentru eventuale avarii și respectiv deblocarea garanțiilor cu 24 ore de la returul efectiv al autoturismului. Această condiție se aplică și în cazul în care mașina returnată de către client este murdară și trebuie spălată pentru a se putea face verificarea.
3.8. Abandonarea de către Client a autoturismului fără notificarea Lis Fleet Solutions în scris sau sunând la numărul de telefon suport non-stop 0741181822, fără a preda cheia unui reprezentant Lis Fleet Solutions și fără semnarea bilaterală a fișei de preluare va atrage răspunderea Clientului pentru toate costurile aferente relocării autoturismului în agenția din care a fost închiriat, și a altor costuri aferente readucerii autoturismului la starea inițială în cazul în care autoturismul este preluat în alte condiții decât cele în care a fost predat pe baza procesului-verbal. Aceleași condiții sunt valabile și în cazul în care clientul refuză predarea mașinii.
3.9. Clientul are obligația de a restitui autovehiculul cu aceeași cantitate de combustibil pe care a avut-o la începutul perioadei de închiriere (conform fișei de predare-primire). În caz contrar, în urma notificării scrise din partea Lis Fleet Solutions, Clientul este de acord cu plata unei taxe de alimentare de 20 € și contravaloarea combustibilului lipsă, conform bonului fiscal de alimentare. Nu se acordă credit pentru combustibilul în plus față de cantitatea inițială furnizată de Lis Fleet Solutions.
3.10. La livrarea mașinii către Client, se va specifica stadiul de curățenie al mașinii, atât interior cât și exterior, acesta urmând să semneze procesul-verbal conținând aceste mențiuni. În cazul în care la restituire, autovehiculul necesită mai mult decât procedura standard de spălare pentru readucerea la starea anterioară închirierii, Clientul este de acord cu plata unei taxe de administrare de 50 € la care se va adăuga contravaloarea serviciilor de spălătorie auto, conform facturii care i se va transmite pe e-mail.
3.11. Taxele de parcare pe timpul preluării-predării autovehiculului, în altă locație decât cea propusă de Lis Fleet Solutions, precum și parcarea pe toată perioada utilizării mașinii închiriate de la Lis Fleet Solutions revin în totalitate Clientului. Acesta va suporta alături de costul parcării, toate taxele prevăzute de legislația în vigoare, atât pe teritoriul României cât și în alte state, taxe de drum, taxe de trecere a podurilor, taxe de staționare în aeroporturi sau spații speciale cu durată limitată, amenzi rezultate de pe urma nerespectării regulilor de circulație. În cazul neachitării celor de mai sus, Lis Fleet Solutions va achita amenzile rezultate din neîndeplinirea obligațiilor de către Client. Lis Fleet Solutions va factura către client valoarea efectivă a amenzii plus o taxă de administrare de 50 €/amendă.
3.12. Alimentarea de către Client a autovehiculului închiriat de la Lis Fleet Solutions, cu alt carburant decât cel indicat de producător (notat în talon și pe fișa de predare-primire) atrage după sine obligația Clientului de a achita o taxă de serviciu în valoare de 50 €, costul transportului cu platforma, costul aferent zilelor de imobilizare în service, costul de reparație conform devizului de reparație, precum și realimentarea corespunzătoare (inclusiv Clienților ce au optat pentru SCDW / SCDW+).
3.13. Închirierile în afara granițelor României necesită acordul scris al Lis Fleet Solutions și se supun unor condiții speciale: există o limită de 400 km/zi (km parcurși atât în țară cât și în afara granițelor), iar pentru depășirea limitei de km se va percepe o taxă de 0,09 €/km. Pentru obținerea documentelor necesare tranzitului granițelor se va percepe o taxă de 80 €.
3.14. Depozitul de garanție pentru ieșirea din țară este de minim 1200 € și maxim 5000 € și nu poate fi redus prin plata SCDW+.
3.15. Deplasarea în afara granițelor este permisă doar pe teritoriul Uniunii Europene și a Spațiului Economic European. În cazul în care se va încălca această obligație, în eventualitatea unei daune sau a unui furt, Clientul va fi responsabil cu toată valoarea mașinii.
3.16. În caz de defecțiuni și/sau evenimente rutiere petrecute în afara granițelor țării, Clientul are obligația, conform contractului semnat la livrarea mașinii, de a restitui mașina în interiorul granițelor României suportând integral costurile.
3.17. Lis Fleet Solutions închiriază împreună cu autoturismul o serie de accesorii constând în scaun copil, lanțuri de zăpadă, conform următoarelor tarife:
- Scaun de copil — 5 €/zi;
- Lanțuri de zăpadă — 50 €/închiriere;
3.18. În cazul pierderii sau deteriorării cheilor, a actelor originale sau a accesoriilor auto, în cazul pierderii jetonului de parcare sau pierderii plăcuțelor de înmatriculare de către Client, Lis Fleet Solutions va încasa de la acesta contravaloarea obiectelor deteriorate/pierdute la prețul din factura de achiziție al fiecărui accesoriu, sau la valoarea amenzii pe care Clientul trebuie să o achite, la care se adaugă o taxă de administrare de 50 €.
3.19. Lis Fleet Solutions nu poate fi făcut răspunzător pentru eventualele obiecte uitate în Autovehicul de către Client și neidentificate la predarea autovehiculului.
3.20. Fumatul în mașinile Lis Fleet Solutions este strict interzis. În caz de nerespectare, se va încasa o taxă de 50 €, la care se va adăuga contravaloarea serviciilor de spălătorie auto.
4. Garanția pentru Daune și Taxe pentru Reducerea Acesteia
4.1. Autovehiculul are încheiată polița de asigurare RCA, conform legii. Asigurarea RCA este o asigurare prin care terții prejudiciați în urma unui accident auto produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătămările corporale suferite în acel accident.
4.2. Clientul optează la semnarea Contractului pentru una dintre următoarele garanții și taxe pentru reducerea ei: Collision Damage Waiver (CDW), Theft Protection (TP), incluse în tarif, la care se pot adăuga Super Collision Damage Waiver (SCDW) sau Super Cover Plus (SCDW+).
4.2.1. Collision Damage Waiver (CDW) reprezintă o franșiză pentru avarii (responsabilitate), numită și Garanție pentru daune (specificată în Tarifele Publice), care poate varia între 600 € și 3000 € în funcție de clasa autovehiculului specificat în Contractul semnat de părți. Garanția obligatorie se depune la semnarea Contractului, parțial sau integral, și va fi blocată de către Lis Fleet Solutions pe un card de credit. Garanția va fi restituită Clientului la returnarea autovehiculului (cu excepția cazurilor prevăzute la punctul 4.3).
4.2.2. Theft Protection (TP) reprezintă o protecție împotriva furtului care are rolul de a limita răspunderea conducătorului auto pentru costurile generate de furtul sau tentativa de furt a autovehiculului închiriat, în limita garanției aferente clasei stabilite în contractul de închiriere. Protecția împotriva furtului nu acoperă bunurile personale ale conducătorului auto, acestea putând fi acoperite potrivit politicilor de călătorie.
4.2.3. Super Collision Damage Waiver (SCDW) reprezintă o taxă de reducere a garanției menționate la punctul 4.2.1, al cărei tarif zilnic se regăsește în Contractul de Închiriere. Prin plata taxei SCDW, responsabilitatea Clientului în caz de avarii și/sau furt pentru autoturismul închiriat se reduce de la valoarea Garanției menționată mai sus, la valoarea de 150 € pentru cl. A–G1, L–P, V0; 200 € pentru cl. V și 300 € pentru cl. GP, P1, H, V1–X pentru acoperirea eventualelor costuri suplimentare, excepțiile fiind menționate în Cap. 5 al acestui Contract.
4.2.4. Super Cover Plus (SCDW+) reprezintă o taxă superioară de reducere a garanției, care elimină în totalitate responsabilitatea Clientului în caz de accident și/sau furt, excepțiile fiind menționate în Cap. 5 al acestui Contract.
4.3. În cazul optării pentru CDW/SCDW, Garanția (franșiza) pentru avarii se facturează de către Lis Fleet Solutions Clientului în următoarele condiții:
- daune (accidente) cauzate autovehiculului închiriat, constatate de către organele abilitate de Poliție, ca fiind din vina Clientului sau cu autor necunoscut (include situația în care autovehiculul este găsit lovit sau vandalizat în parcare);
- furtul autovehiculului închiriat;
- precum și în cazul oricărei alte excluderi din polițele de asigurare și a tabelului de daune parte a termenilor și condițiilor.
5. Excluderi de la Garanția pentru Daune și Taxe pentru Reducerea Garanției
Indiferent de taxa achitată pentru reducerea garanției pentru care a optat Clientul, el devine responsabil și răspunde de repararea și plata daunelor colaterale în următoarele situații:
- nerespectarea obligațiilor prevăzute în Cap. 2;
- combustibilul lipsă, în cuantumul 20 € reprezentând taxa de alimentare + bonul fiscal aferent (art. 3.9);
- pierderea sau deteriorarea actelor mașinii, cheilor sau accesoriilor (art. 3.18);
- deteriorarea habitaclului: murdărire excesivă, pătarea scaunelor sau deteriorarea lor (art. 3.10);
- avarierea părții inferioare a autovehiculului, reprezentând elementele de sub mașină: scut, tobă, baia de ulei ș.a. (art. 3.2.2);
- alimentarea greșită a autovehiculului (art. 3.12);
- deteriorarea jantelor sau a anvelopelor (art. 3.2.1);
- deteriorarea parțială sau totală provocată ca urmare a fumatului în interiorul mașinii și/sau în timpul aflării acesteia în apropierea mediilor inflamabile (art. 3.20).
6. Plata Serviciilor
6.1. Clientul plătește integral, la semnarea Contractului, închirierea (mașinii și a opționalelor pe care le închiriază), taxa pentru reducerea garanției (dacă a optat pentru) și eventualele taxe suplimentare stabilite prin procesul-verbal.
6.2. Facturarea în RON se face la cursul de vânzare al BNR din ziua semnării Contractului + 1% + TVA.
6.3. Plata închirierii se poate face cu cardul de credit, de debit (Visa, MasterCard sau Maestro) sau în numerar, nefiind acceptate carduri pre-pay, Diners Club. Se pot folosi carduri de tip fintech (Revolut, Monese, N26 etc.) pentru plata serviciilor, dar nu și pentru blocarea garanției.
6.4. Tarifele nu includ: costurile carburanților, taxele de drum cu excepția vignetei de drum pentru România care este inclusă în tariful de închiriere, amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice și a legislației naționale în vigoare sau costuri rezultate în urma acțiunilor Autorităților Locale vis-à-vis de Autovehiculul ce face obiectul acestui Contract, pe durata închirierii. Plata integrală a acestor sume vor fi în sarcina Clientului.
6.5. Clientul trebuie să achite totalul obligațiilor financiare rămase, conform Contractului, în momentul predării autovehiculului, în baza documentului de plată emis de Lis Fleet Solutions.
6.6. Orice sumă neachitată de Client către Lis Fleet Solutions la finalul Contractului, precum și alte sume ivite ulterior (cost prelungire perioadă închiriere, amenzi, penalități, taxe etc.) sau costuri cu reparații ale autoturismului în urma daunelor produse pe perioada contractuală conform art. 2.11, pot fi încasate de Lis Fleet Solutions de pe cartea de credit a Clientului, cu somație prealabilă în scris. Orice valoare încasată în lipsa Clientului, cu acordul acestuia prin semnarea condițiilor prezente, se finalizează cu transmiterea din partea Lis Fleet Solutions a unui e-mail conținând chitanțele corespunzătoare încasării.
6.7. În cazul întârzierii plății, peste termenul stipulat în Contract, Lis Fleet Solutions are dreptul de a percepe penalități în valoare de 1% din valoarea sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere.
6.8. În cazul returnării anticipate a autovehiculului, Clientului i se va restitui contravaloarea serviciilor achitate în avans, recalculată în funcție de modificarea prețului/zi. Restituirea se va putea face în bani sau prin acordarea unui voucher în rețeaua Lis Fleet Solutions, valabil 12 luni.
6.8.1. Voucherul poate fi folosit pentru reducerea valorii închirierii viitoare. Pentru utilizarea acestuia, clientul trebuie să menționeze telefonic sau pe mail că posedă un astfel de voucher și să îl prezinte la ghișeu (în format fizic sau electronic) la momentul ridicării mașinii. Voucherul poate fi folosit la oricare dintre agențiile Lis Fleet Solutions din România și se poate cumula cu alte oferte valabile. De asemenea, voucherul poate fi oferit cadou.
6.9. Garanția prevăzută la art. 4 se restituie la finalul perioadei contractuale, într-un termen de maxim 30 de zile de la data semnării fișei de predare de către Lis Fleet Solutions și Client. Lis Fleet Solutions nu răspunde pentru întârzierile în restituirea garanției cauzate de factori externi precum întârzieri ale instituțiilor bancare, grevă, blocarea conturilor Clientului etc.
7. Procedura în Caz de Daune
7.1. Clientul are obligația de a anunța imediat Lis Fleet Solutions despre orice avarie nouă descoperită la autovehiculul închiriat.
7.2. Dacă dauna are autor necunoscut, Clientul are obligația de a obține, înainte de restituirea mașinii, Autorizația de Reparație de la Organele de Poliție.
7.3. Dacă accidentul s-a produs din vina Clientului și au fost implicate 2 mașini, acesta are următoarele obligații:
7.3.1. Completarea formularului de constatare amiabilă dacă cei 2 șoferi își recunosc vina.
7.3.2. Proces verbal + Autorizație de reparație obținute de la Organele de Poliție în cazul în care cei doi șoferi nu se înțeleg amiabil.
7.4. Dacă accidentul nu s-a produs din vina Clientului și au fost implicate 2 mașini, acesta are următoarele obligații:
7.4.1. Completarea formularului de constatare amiabilă dacă cei 2 șoferi își recunosc vina, copie RCA vinovat, copie Certificat Înmatriculare vinovat, copie CI vinovat, copie Permis Conducere vinovat.
7.4.2. În cazul în care cei doi șoferi nu se înțeleg amiabil vor fi necesare: copie RCA vinovat, Proces Verbal și Autorizația de reparație obținute de la Organele de Poliție.
7.5. Dacă în accident au fost implicate mai mult de 2 mașini sau în urma accidentului au rezultat vătămări corporale, Clientul are obligația să contacteze Organele de Poliție pentru obținerea Procesului Verbal și a Autorizației de Reparație.
7.6. În cazul unui accident în care a fost lovit un animal, clientul are obligația să anunțe Organele de Poliție de îndată ce s-a produs accidentul.
7.7. În toate cazurile descrise anterior, Clientul are obligația de a verifica completarea corectă atât a Constatării Amiabile, cât și a Autorizației de Reparație și Procesului Verbal eliberate de Organele de Poliție.
7.8. În caz de nerespectare a procedurii în caz de daună, Clientul este responsabil de întreaga valoare a reparațiilor, costurilor de imobilizare și a costurilor generate de lipsa de folosință a mașinii.
7.9. Orice daună nouă apărută pe perioada închirierii autovehiculului se va factura conform grilei de costuri pentru daune, anexată Contractului de închiriere, inclusiv daunele minore, precum zgârieturile.
7.10. În cazul în care garanția de daune a fost blocată doar parțial din cardul de credit, pentru o valoare inferioară limitelor indicate conform art. 4.2.1, dacă mașina se întoarce cu o daună nouă care să presupună în mod rezonabil efectuarea de reparații, Lis Fleet Solutions va bloca diferența garanției pe cardul de credit al clientului la predarea mașinii, în cazul în care aceasta este efectuată direct unui reprezentant al Lis Fleet Solutions, urmând ca suma să rămână blocată până la emiterea devizului de reparații de către un service autorizat. În cazul în care valoarea devizului depășește suma blocată, clientul nu va fi îndreptățit la restituirea niciunei părți din sumă. În măsura în care valoarea devizului este inferioară valorii sumei blocate, clientului îi va fi restituită diferența rezultată. Dacă mașina este predată în afara orelor de program sau în orice altă situație în care predarea nu se face direct unui reprezentant al Lis Fleet Solutions, după emiterea devizului de reparații, se va emite factura pentru diferența dintre valoarea devizului și suma blocată, cu obligativitatea achitării acesteia în maxim 10 zile de la primirea acesteia. În cazul neachitării în termenul menționat, se vor percepe penalizări de 1% pe zi pentru zilele de întârziere.
8. Prelungirea, Încetarea și Rezilierea Contractului
8.1. Termenii prelungirii, încetării sau rezilierii anticipate a Contractului nu pot fi stabiliți decât cu acordul Lis Fleet Solutions.
8.2. Intenția Clientului de prelungire a Contractului se comunică către Lis Fleet Solutions cu minimum 24 de ore înaintea expirării Contractului. Tariful agreat se achită în aceleași condiții în care a fost încheiat contractul inițial, în termen de maximum 24 de ore de la începerea perioadei de prelungire. Contractul poate fi prelungit prin acordul scris al ambelor părți.
8.3. Contractul încetează de drept la sfârșitul perioadei de închiriere.
8.4. Contractul poate înceta înaintea împlinirii termenului prin acordul părților sau ca efect al rezilierii.
8.5. În cazul în care reziliază Contractul, Lis Fleet Solutions înștiințează Clientul telefonic, prin fax sau prin poșta electronică.
8.6. Atât în cazul încetării Contractului înainte de termen cât și în cazul rezilierii, Clientul are obligația de a preda autovehiculul în termen de 12 ore de la momentul rezilierii.
9. Dispoziții Finale
9.1. Clientul este pus de drept în întârziere pentru toate obligațiile asumate în Contract și nerespectate ca atare la termene.
9.2. Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest Acord va fi soluționat mai întâi pe cale amiabilă și doar în caz de eșec, părțile se vor adresa instanțelor competente din București.
9.3. Pentru orice dispută, prezentul Contract constituie o dovadă.